
Autoritatile locale din Vaslui risca sa returneze peste un milion si jumatate de euro de la UE
9 Feb 2011 Autor: Raluca Sursa: Administratie Publica Comentarii: 0 Nr vizualizari: 626
Sumar Garantare
Autoritatile din judetul Vaslui risca sa returneze peste un milion si jumatate de euro, bani primiti de la Uniunea Europeana pentru o serie de investitii, din cauza ca acestea nu au utilitate. Potrivit Consiliului Judetean Vaslui, situatia este generata de faptul ca Guvernul a interzis angajarile in administratie, iar in centrele sociale construite in judet cu fonduri europene nu are cine sa lucreze.
Un exemplu in acest sens este cel din comuna Bacesti, unde s-a cheltuit peste un milion de euro pentru constructia unui centru de batrani care se intinde pe o suprafata de 1.200 de metri patrati.
''Capacitatea noului centru este de 101 paturi. Avem nevoie urgenta de avizul Ministerului Sanatatii pentru ca am intrat in perioada critica pana la care trebuia sa dam in folosinta centrul. Normele care reglementeaza primirea fondurilor europene sunt foarte clare si nu ne putem abate de la ele sub nicio forma. Noi am depus toate documentatiile la Ministerul Sanatatii si asteptam avizul. Suntem obligati sa returnam banii daca nu dam centrul in folosinta. Nu avem de unde sa mai dam atatia bani inapoi'', a declarat, luni, pentru AGERPRES, Ioan Briscaru, directorul Centrului Bacesti.
Schema de personal necesara pentru noul centru prevede angajarea a aproximativ 40 de persoane, medici, asistente si infirmiere. De asemenea, in comuna Padureni din judetul Vaslui autoritatile locale se afla in situatia de a returna banii alocati de UE pentru punerea in practica a doua proiecte PHARE. Aici a fost construit un ''Centru de zi pentru copiii proveniti din familii defavorizate'', investitie care a costat peste 1,2 milioane de lei. Aproximativ 30 de copii saraci din comuna Padureni ar urma sa beneficieze de serviciile centrului, dar acest lucru nu este deocamdata posibil din cauza lipsei personalului.
Pentru informatii detaliate despre intreprinderile mici si mijlocii din Romania si pentru sfaturi si analize legate de finantari, fonduri structurale si alte domenii interesante pentru oamenii de afaceri va puteti abona la newsletterul NewsChannel.ro. Alte articole despre: Garantare
Alte subiecte:

RSS
Newsletter



Comenteaza si tu